BluePink BluePink
XHost
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

UC18 - Informatică tehnologică : Tehnician electronist - echipamente de telecomunicaţii

Material elaborat in cadrul programului de reforma a invatamantului profesional si tehnic - proiectul Phare TVET RO 2004/ 016-772.04.01.02.04.01.03.

UC18 - Informatică tehnologică

2.4.Sistemul de operare

Sistemul de operare reprezintă ansamblul de programe care asigură utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul. El are rolul de a gestiona funcţionarea componentelor hardware ale sistemului de calcul, de a coordona şi controla execuţia programelor şi de a permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Folosirea hardware-ului unui sistem de calcul ar fi dificilă şi ineficientă īn lipsa unui sistem de operare. Pe scurt, sistemul de operare este componenta software care coordonează şi supraveghează īntreaga activitate a sistemului de calcul şi asigură comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul.

Din punctul de vedere al interacţiunii cu componentele hardware ale sistemului de calcul şi după modul de implementare a software-ului, sistemul de operare este organizat pe două niveluri:

a. nivelul fizic include componenta firmware a sistemului de calcul; acest nivel oferă servicii privind lucrul cu componentele hardware ale sistemului de calcul şi cuprinde acele elemente care depind de structura hardware a sistemului. Tot īn nivelul fizic sunt incluse programe a căror execuţie este indispensabilă, de exemplu programul care lansează īncărcarea automată a sistemului de operare, la pornirea calculatorului.

b. nivelul logic include partea de programe a sistemului de operare şi oferă utilizatorului mijloacele prin care poate exploata sistemul de calcul; comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul se realizează prin comenzi adresate sistemului de operare sau prin intermediul instrucţiunilor programelor pe care le execută; invers, comunicarea se realizează prin intermediul mesajelor transmise de sistemul de operare către utilizator.

Programele nivelului logic adresează dispozitivele hardware prin intermediul programelor nivelului fizic al sistemului de operare şi din acest motiv ele sunt independente de structura hardware a sistemului de calcul : nivelul fizic constituie o interfaţă īntre hardware şi nivelul logic al sistemului de operare.

O caracteristică importantă a unui sistem de operare este măsura īn care poate asigura execuţia concurentă a proceselor. După acest criteriu, sistemele de operare pot fi:

Exemplu: sistemele de operare MS-DOS şi CP/M sunt sisteme de operare monotasking; īn timpul executării unui program, sistemul de operare pierde controlul asupra sistemului, īn favoarea programului aflat īn execuţie, care preia controlul pānă īn momentul īncheierii execuţiei sale.

Exemplu: sistemele de operare Windows, Unix sunt sisteme multitasking. Aplicaţia Windows 3.x rulată sub sistemul de operare monotasking MS-DOS permite exploatarea īn regim multitasking a aplicaţiilor Windows.